Asigurări de sănătate

V-aţi gândit vreodată câte probleme de sănătate pot fi depistate, diagnosticate şi tratate din timp dacă vă faceţi un control medical anual? Aveţi pe cine suna, dacă aveţi nevoie de un sfat medical sau de transport medical de urgenţă? Cât de uşor aveţi acces la un medic specialist, dacă aveţi o problemă de sănătate? Care ar fi starea de spirit dacă aţi şti că urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală într-un spital ce beneficiază de medici specialişti, tehnologie medicală avansată şi servicii medicale la standarde europene?
Dacă v-aţi săturat de incompetenţa şi neinteresul medicilor de stat atunci singura soluţie este o asigurare medicala in sistem privat. Fiecare dintre noi a trecut mai mult sau mai puţin prin harababura spitalelor si clinicilor de stat: medicul de familie – laboratorul de analize – apoi iar medicul de familie – dacă e cazul te trimite la un medic specialist – iar vii la medicul de familie pentru reţetă sau pentru internare. Şi asta într-un caz fericit; dar mai sunt şi alte implicaţii, cerinţe, greutăţi, inclusiv neortodoxe. Ori, asigurarea privată poate să-ţi schimbe fundamental viaţa.

 

Tel.: +496929729445
Mobil: +4917672615036

9 comentarii la „Asigurări de sănătate”

  1. Buna ziua…M-ar interesa si pe mine o asigurare de sanatate valabila pe teritoriul Germaniei…..Doresc aceasta asigurare sa o fac atat eu,sotia cat si copilul…..Nu am suferit de boli cronice s-au interventii chirurgicale….suntem o familie sanatoasa….dorim o asigurare recunoascuta de autoritatile Germane….Ne puteti face o oferta pentru un an de zile?…Va multumesc!!!

    1. Buna ziua,
      as putea sa va fac o oferta insa am nevoie de datele de nastere a tuturor si meseria practicata de Dvs. Asigurarile noastre sunt recunoscute de autoritatile germane. Dupa ce imi trimiteti toate datele necesare va pot trimite o oferta prin e-mail.

  2. 19.08.1974-Sotul

    12.06.1977-sotia

    05.07.1998-copilul

    Ca meserie,avem firma …..Va multumim!!!!

  3. Buna Ziua
    Sotul meu lucreaza in Germania. Este angajat, legal, la o firma de construtii-amenajari interioare. Are nevoie de o asigurare mediala. In aceeasi situatie mai sunt 3 conationali. (Unul are 30 de ani, doi au 41 de ani si cel de-al 4/lea 58 de ani).As dori sa stiu care sunt costurile pentru fiecare in parte (niciunul dintre ei nu a avut probleme de sanatate in ultimii ani, nu a suferit acidente si nu a fost internat). Unde se pot incheia aceste polite? ei locuiesc in Wasserbourg. Aveti un birou in Bucuresti?
    Multumesc

    1. Buna ziua,

      contractul de asigurari se poate incheia prin posta, din cauza distantei, iar polita va vine tot prin posta direct de la companie la ei acasa. Preturile pentru ei sunt de aproximativ 150 € pe luna (10 € plus-minus). In Bucuresti nu avem birouri deoarece facem asigurari care sunt valabile in Germania, si corespund legilor din Germania. Pentru nelamuriri sau intrebari suplimentare puteti sa ma contactati telefonic la numerele de pe site.

  4. Buna ziua,
    As dori niste clarificari referitoare la asigurarile de sanatate.
    Eu sunt asigurata la OPSNAJ Buc. fiind angajata la o firma de stat in Bucuresti, platind toate contributiile de sanatate catre aceasta casa de sanatate.
    Sotul meu e german si m-a luat ca co-asigurat pe asigurarea lui de sanatate din Germania, in baza acesteia beneficiind de anumite servicii medicale de urgenta si controale de rutina ulterioare, mentionez ca sunt insarcinata in luna a-7 a si voi naste in dec.2011. Am obtinut dreptul de rezidenta in Germania imediat dupa casatorie, prin fev.2011, cand am primit si dreptul de asigurat pe asigurarea lui, cum am mentionat mai sus.
    Intrebarea este..este normal sa am doua asigurari de sanatate? in Romania am continuat sa lucrez toate aceste luni, aici venind periodic pentru anumite intervale de timp, moment in care in iunie am avut nevoie si de de acea internare de urgenta ce a fost suportata de casa de asig de sanatate a sotului meu. Cei de la casa de asig de sanatate de aici din Germania spun ca daca sunt asigurata si in Romania trebuie ca OPSNAJ sa deconteze cheltuielile de spitalizare si cele ulterioare. Acest lucru l-am aflat abia ieri. Eu nu am anuntat OPSNAJ.ul ca am obtinut rezidenta in Germania, intrucat am continuat sa lucrez in Bucuresti tot anul, platindu-mi la ei toate contributiile de sanatate ce sunt obligatorii prin lege.
    Ce trebuie sa fac? vreau sa fiu in ordine cu aceste asigurari.
    Va multumesc

    1. Buna ziua,
      nu este normal ca o persoana sa fie asigurata in sistem public de stat in doua tari deodata. Atunci cand ati trecut ca si co-asigurata dupa sotul Dvs. casa de asigurari trebuia sa ceara formularul E104 cum ca ati renuntat la asigurarea din Romania si incepeti in Germania. De asemenea daca v-ati tratat in Germania ar trebui casa de asigurari din Germania sa deconteze facturile, deoarece casele de asigurari din Romania nu suporta costurile pentru spitalizare in afara tarii noastre. Ce cred eu ca ar trebui sa faceti e sa vedeti cine a gresit de v-a asigurat in Germania si eventual sa renuntati la una din asigurari ca sa fie totul in ordine. Ar mai fi de ajutor daca mi-ati spune de ce casa de asigurari apartineti in Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *